Igiena inainte de epilare

Multe femei evită să meargă la salon pentru a scăpa de părul nedorit din „zona aceea”, fie de rușine, fie de frica durerii. Procesul nu este atât de groaznic, totuși, după cum vei afla imediat.

Sfaturi înainte de epilarea inghinală

Zona inghinală are nevoie de o îngrijire specială. Câteva sfaturi pentru a o menține curată și sănătoasă:

  • În mod special la femei, pielea e de cele mai multe ori mai sensibilă în perioada menstruației și în zilele de dinainte și de după aceasta, iar epilarea poate fi mai dureroasă decât în mod obișnuit. Evită să îți faci o programare în această perioadă mai delicată. În cazul în care fix acum ți-a început menstruația, și ai o urgență, trebuie neapărat să te epilezi și stii că reziști schimbărilor hormonale, poți folosi un tampon intern. Unele saloane nu vor realiza acest serviciu atunci când ești în perioada menstruației.
  • Fă duș și exfoliază ușor întreaga zonă a bikinilor chiar înainte de a merge la programare, folosind apă caldă, nu fierbinte. Asigură-te că zona este curată. Este preferabil să folosești un gel intim, nu săpun.
  • Nu utiliza nici un fel de creme sau loțiuni.
  • E nevoie ca ceara să se prindă bine de firele de păr. Acestea nu trebuie să fie prea lungi deoarece durerea va fi mai intensă. 5-8 mm (maxim 1 cm) este lungimea ideală a firelor pentru epilarea de tip brazilian.  Pentru ca ceara să prindă cât mai bine, încearcă să tunzi firele pentru a avea această lungime înainte de programare.
  • Pentru a preveni durerea din timpul epilării, poți lua o pastilă de Tylenol or Ketonal (doar dacă vrei și știi ca nu îți fac rău) contra durerii înainte cu 30-45 de minute înainte de ora la care ești programată. Aspirina si Ibuprofenul nu sunt recomandate deoarece se știe că acestea subțiază sângele. Există și un spray de anesteziere a pielii (ca la dentist de ex.). Se găsește la magazinele specializate.

Epilarea propriu-zisă

Poți opta pentru diferite ‘modele’. Noi de obicei efectuam ‘landing strip’ sau ‘naked’.

  • Pielea se dezinfectează, apoi se pudrează cu pudră de talc pentru bebeluși și se aplică ceara caldă cu titan (pentru zone sensibile) pe bucăți (fășii) dinspre exterior spre interior.

Doare? Cât de tare? Ei bine, da, este normal să „piște” puțin, cea mai importantă este viteza cu care se trage ceara, apoi calmarea zonei respective, deci durerea va fi (mai mult sau mai puțin) intensă, dar de scurtă durată. Unele cliente spun că preferă un epilat inghinal decât un pensat. Deci durerea e relativă pentru fiecare în parte.

  • La final, vom folosi cremă hidratantă, de obicei pe bază de mușețel și aloe vera, pentru a preveni iritațiile.

Sfaturi de urmat după epilarea inghinală

  • Ai grijă cu ce te îmbraci. Ai grijă să porți lenjerie intimă din bumbac, nu foarte strâmtă, și încearcă să porți o fustă sau pantaloni mai lărguți, pentru a evita să te iriți în această zonă delicată. Nu e indicat să porți pantaloni strâmți sau lenjerie intimă strâmtă și sintetică în următoarele zile, după epilare. Pielea ta trebuie să respire. În caz contrar este posibil să te iriți sau să îți apară coșuri.
  • Nu atinge pielea proaspăt epilată. Acest lucru poate duce la iritații, apariția coșurilor și chiar la infecții! Asigură-te că mâinile tale sunt curate înainte de a atinge pielea.
  • Fă un duș cald, nu fierbinte, la cel puțin 12 ore după epilare. De asemenea, nu e indicat să stai în apă fierbinte.
  • Totodată, ferește-te de saună, ștrand, solar și băile de aburi în următoarele 2 zile.
  • Activitatea sexuală ar trebui evitată timp de 24 – 48 de ore de la epilare.
  • Dacă după 2 zile dispare roșeața și pielea este în regulă, folosește un exfoliant blând. Acesta previne creșterea firelor pe sub piele.

Acum ești gata pentru a te simți minunat, iar pielea ta se va simți la fel de catifelată ca și cea a unui bebeluș!

Comentarii

comments