fbpx
 

Curs de Oxigen Hiperbaric

Oxigenul hiperbaric, fântâna tinereţii

Când auzim  “oxigen”, ne gândim inevitabil la aer curat, la natură, la stimularea creierului şi a circulaţiei, la plămâni sănătoşi, fericire, sănătate pe de-a-ntregul. Însă dacă mai adăugăm la asta şi un cocktail de vitamine plus minerale, atunci “oxigen” înseamnă tinereţe.

Oxigenul a fost folosit prima data în secolul al şaisprezecelea, în medicină. Oamenii erau trataţi cu varianta hiperbarică a acestuia pentru o serie de afecţiuni, mai mult sau mai puţin comune la vremea respectivă.

Astfel industria cosmetica l-a imprumutat pentru a se folosi de beneficiile lui. Se spune că are efecte de reîntinerire uimitoare, după numai o singură şedinţă acestea fiind perfect vizibile: pielea devine mai netedă, mai luminoasă, mai elastică, ridurile fine au fost anulate, iar cele adânci au cedat iar cearcănele au dispărut ca prin minune.

Şi în cazul tenului acneic, oxigenul este un adevărat medicament pentru că grăbeşte vindecarea leziunilor şi, în general, a imperfecţiunilor pielii. Poti uita de chinurile provocate de injecţii cu botox sau acid hialuronic! Alege această minunată terapie anti-aging.

Oxigenul hiperbaric introduce în straturile profunde ale pielii substanţe benefice precum: vitaminele A, C, E, acid hialuronic, antioxidanţi, colagen sau tonifiante faciale adaptate nevoilor fiecărui ten. Substanţele hrănitoare sunt difuzate, cu o anumită presiune, pe piele şi împinse în adâncimea dermului, printr-un flux continuu de oxigen. Procedura stimulează funcţiile vitale ale pielii.

Personalizare în funcţie de nevoile tenului

anti-acnee

anti-oxidant

lifting

tratamentul ridurilor şi a liniilor de expresie

fermitate

regenerare şi revitalizare

Materiale curs

  • Facechart
  • Forme ale fetei
  • Tipurile de tenuri
  • Forme de sprancene
  • Forme ale ochilor
  • Forme ale buzelor
  • Teoria culorilor (+video)
  • Conturarea si iluminarea
  • Curatarea pensulelor (+video)
  • Pensule, servetele, dischete demachiante
  • O gama larga de produse pentru machiaj si ingrijire a tenului
  • Foaie si pix pentru notite
  • Video curs machiaj natural (Bonus pe email)
  • Discounturi la produse si servicii (Bonus)
PREȚ PROMOȚIONAL 450 lei Durata cursului 6 ore

Îți dorești mai multe detalii?

* Campuri obligatorii pentru trimiterea formularului

Unde se desfăşoară?

La școala Makeup Steps Beauty Academy, Str. Drubeta Nr.92

DETALII CONTACT »